Președintele Consiliului de Administrație al Clubului de Fotbal Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost reținut, marți seară, după ce a fost audiat la sediul Inspectoratului Județean de Poliție.
Marin Condescu a fost chemat, marți, în jurul orei 16.00, la audieri, la sediul Poliției Județene Gorj, ulterior pe numele acestuia fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
În 8 octombrie, Marin Condescu a fost chemat la sediul IPJ Gorj pentru audieri în dosarul în care este acuzat de spălare de bani și fals. Președintele Consiliului de Administrație de la Pandurii Târgu Jiu a venit atunci însoțit de către avocatul său, care a declarat corespondentului MEDIAFAX că este vorba despre un dosar penal deschis în vară pe numele lui Condescu și care vizează modul în care firma ce asigură tichetele de masă pentru mineri și energeticieni a încheiat cu echipa de fotbal un contract de cesiune de creanțe de 1,7 milioane de lei.
Avocatul lui Condescu preciza că la acest dosar a fost anexată și plângerea care vizează modul în care Marin Condescu ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, în primăvara lui 2012.
Cu o zi în urmă, mai multe percheziții avuseseră loc la locuința președintelui Consiliului de Administrație al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, la sediul clubului și la sediul din Capitală al Federației Naționale Mine Energie.
Surse judiciare declarau corespondentului MEDIAFAX că perchezițiile au avut loc într-un dosar în care Condescu este suspectat de spălare de bani, fals și uz de fals, după ce ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior și i-ar fi recuperat, fără însă a trece în contabilitate aceste operațiuni.
În urma perchezițiilor, de la sediul clubului sportiv au fost ridicate mai multe documente și două unități de calculator.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER